Monolog Obscur

I

Ar trebui să mă preschimb în val
În umbre de cerneală albastră macar,
Un răsărit întârziat
Apusului de soare,
Ar trebui să nu mai fiu
O umbră, un mit al omenirii -
Cândva clopotele au bătut și pentru mine
Într-o lume în care eram ultimul om
Ce privea răsăritul
Cu ochii înlăcrimați de așteptări
Pe un drum strivit de petalele florilor
Eram gândul întors al orbului,
Fiul pierdut al cenușii din care s-a născut țărâna