Mi-am spus astazi sa scriu cateva ganduri pentru membrii site-ului poezie.ro pentru ca se apropie in mare graba sarbatorile de iarna. Vrand insa sa setez tipul textului la rubrica "ganduri" am constatat lipsa acesteia. M-a cuprins un sentiment de vinovatie pentru ca, se pare, am absentat ceva vreme din aceasta mare familie a sensibilitatii. Motivele, intemeiate sau nu, sunt putin importante.
Mi-am zis atunci ca mica mea avalansa ar trebui postata la "personale", caci ceea ce urma sa scriu era ceva acumulat in suflet in aceasta perioada.
Nicicand nu sesizezi mai tare un gol in viata ta decat in urma unei regasiri a ceva pierdut, fie ca e ceva ce tu ai pierdut, fie ca e ceva ce altii au pierdut pentru tine. Element esential aici e nostalgia, variind de la "imi lipseste" pana la magnetizari fantastice ale fiintei, care te trag cu tot cu ganduri(chiar imponderabile cum sunt) inspre acel ceva.
Asa am resimtit eu Craciunul de anul acesta. Calcand, pare-se, pentru prima oara pragul acestei lumi innebunite de atata centrifugare, am fost aruncat in vartejul lucrurilor. Evident, valorile s-au deformat, cele diforme au inceput sa capete acest statut. Consecinta a fost ca nu am mai accordat aceeasi importanta acestei sarbatori, L-am uitat pe Dumnezeu in acea pestera friguroasa a indiferentei.
Nu stiu cand am realizat acest lucru. Cert e ca m-am trezit in stadiul acelei polarizari fiintiale despre care vorbeam.
Si atunci, firesc, din suflet a inceput sa curga o colinda. Aceasta colinda v-o dedic, dar simtit-o nu ca pe niste cuvinte, scrise anapoda, in virtutea unei traditii, ci ca un mesaj imaterial.
Nasterea lui Hristos sa va fie de folos!