M-am săturat ca nimeni
să nu-mi vorbească
și eu să-mi pierd
cuvintele degeaba
căci timpul e purtat de vant
de la undele singuratice
ale lacurilor
de lacrimi orbitoare
până la căpșuna cu frișcă
ce-o strecori acum prin sita
acelor de brad.
Așa suntem noi,
ființe efemere care zic și tac
în dulceața ploilor infernale
Cu toții,
zic și tac
zic, tac
tic, tac,
dar nimeni nu înțelege
că ticăitul liniștii și al gălăgiei
în ecoul luminilor surde și stinse
e o întreagă pierdere de vreme...