"La Lugoj oamenii s-au stricat mai puțin"
crede actorul Traian Stănescu, de la Teatrul Național București
- Dle Traian Stănescu, sunteți născut la Făget. Lugojul face în vreun fel parte din puzzle-ul copilăriei dvs?
- Da, sigur că da. Chiar am locuit la Lugoj, în '44-'45. Aveam o casă vizavi de tribunal, care, din păcate, s-a demolat. S-a construit un bloc acolo. Lugojul a avut mare noroc, pentru că a rămas în esență același, centrul și clădirile importante se păstrează, și, ceea ce este mai important, și oamenii s-au schimbat mai puțin decât în altă parte, s-au stricat mai puțin, pentru că oamenii au fost stricați. Din nefericire, omul nou există.
- Omul recent?
- Da, omul recent, și omul nou nu e deloc om.
În filmele noastre au murit nemți cât n-au murit în tot războiul...
- Cum apreciați dvs activitatea filmică de după Revoluție din România?
- Vedeți, a fost un lucru firesc. Sigur, se făceau înainte 28 de filme, dintre care două-trei ieșeau în față, erau filme tari. Știm cu toții că majoritatea erau cu meștere, tovarășe, cu cât de buni sunt ai noștri și cât de răi sunt ceilalți, cum am câștigat războaiele și cât de bravi eram, noi am fost cei mai viteji de la daci încoace și până-n Al Doilea Război Mondial. În filmele noastre au murit nemți cât n-au murit în tot războiul... După Revoluție, a fost un recul, pentru că lumea s-a dezmeticit, s-a trezit cu libertatea în brațe și n-a știut ce să facă cu ea. Au fost orgolii multe. Eu nu cred că a avut vreo mare importanță dacă a fost angajat politic atâta timp cât a fost bun. Cel care a fost slab înainte, e slab și acum. Cel bun, a fost bun și înainte, este și acum. Pe aceasta trebuie să se meargă. Trebuie să se termine cu cadrele, cu originea, că tu ești copilul cutăruia și de ce să faci. Nu. Dacă ești bun, să faci, dacă nu, poți să fii și copilul președintelui țării ori al primului-ministru. Din nefericire, încă nu se întâmplă așa. Adică, din nefericire, pilele merg, dar, încet-încet, sita se strânge din ce în ce mai tare, adică ochiurile sunt din ce în ce mai mici. Îmbucurător, anul acesta se fac deja optsprezece filme, au apărut studiourile particulare, au început colaborările, coproducțiile.
Banul trebuie să fie chivernisit
Povestea cu banii e, în mare măsură, un lucru fals. Bani au fost, bani sunt, dar sunt ori prost întrebuințați, ori furați. Bani sunt. Bani au fost. Sigur că, înainte, pomana era mare de tot. Mult prea mare. Banul trebuie să fie chivernisit. Meseria noastră e, în primul rând, o meserie. Pentru cel care o ridică la rangul de artă, e cu totul altceva, dar prima dată trebuie să o iei ca pe o mserie și ca pe o afacere. În Occident, un spectacol sau un film reprezintă o afacere în care se investesc niște bani, și care nu că trebuie scoși, dar trebuie câștigat ceva pe deasupra. La noi, dacă nu e banul tău, și dacă nu ești cointeresat, nu te interesează, dai cu ei de-a surda.
Rolurile unui actor sunt ca și copiii lui
- Privind înapoi, care rămâne piesa dvs de teatru preferată, de suflet?
- Eu cred că tot ceea ce am jucat, și mai bine, și mai prost, face parte din carieră. O carieră se construiește cărămidă cu cărămidă. Îți pare rău când un spectacol n-a ieșit. Din nefericire, scenariștii și dramaturgii, atunci când spectacolul ise bine, spun că-i datorită lor, iar câni iese prost, este din cauza noastră. Ori nu e deloc așa. A propos de de mâați întrebat, rolurile unui actor sunt ca și copiii lui. Dacă un copil e mau urât sau mai puțin dotat, îl iubești și pe el, nu?
- Îi iubiți pe toți, deci?
- Da.
- Vă mulțumesc.
Elvis Dobrescu