“Lasă-mă să scriu!”
Și gândurile aleargă. Am fost în brațele tale, și m-am topit. Am simțit cum părți din sunt unt moale de plăcere și ochii tăi închiși mi se lasă pradă în iubire. Cuvinte grele nu vor să se materializeze decât în brațele tale. Simt întrebări în mine, simt răspunsuri în tine.
Și gândurile au suflet. Eu stau aici, cu tine în gând, cu gândul tău în camera aceea. Timpul trece și îți simt dorința prin răceala pereților. Mai ești oare acolo?
Mă gândesc la mere, cu forma lor plină de rondele dar atât de tari și dulci. Azi zâmbeam cu gândul, cum nu am zâmbit ieri. Ușor ca fulgul este un trup atât de darnic în căldură cum este al tău. Mâini reci și calde am uitat să le sărut. Frânturile gândurilor mă omoară și mă fac să spun cu strigăt până departe ca într-o poezie: “Lasă-mă să scriu!”
Și gândurile, ca un nor nebun mă bombardează să iasă spre tine, barieră de cuvinte ce ești. Mă vărs ca o cascadă spre tine, cu cuvinte nebune și de aur doar în poveste adevărată. Tu, stâncă de care mă lovesc, mă lași să te îmbrățișez cu picăturile mele din brațe și din degete. Parfumul din palmele mele spune cum este textura pielii tale de sub îmbrăcăminte. Doar buzele mele sunt fericite că simt albeață geloasă din dealuri ieșite spre priviri lacome și commune. Formez cuvinte întinse pe o sârmă neagră și plină de contrastul sufletului tău. Așez cuvintele în forma fără legendă a inimii tale dornice de a spune un adevăr dorit de mine.
Și gândurile, leneșe, au bolta lor pe care spun literelor să tacă și vor să plece definitiv din mintea mea neagră de tine. Ridic greutatea ta din o mână și așez sărut după sărut pe ochii tăi moi, poartă spre nemurire. Am alergat și ieri timid cu gândul spre moale din ochii tăi. Am alergat și mâine să înțeleg de ce literele din cuvintele tale nu vor să dea formă cuvintelor din literele mele. Și joaca din gând e perfectă, te am cu mine și vezi, mă ai cu tine și vezi.
Și gândurile încep să te vadă, cuvânt format după cuvânt din literele gurii tale, a dealurilor tale albe pe care cresc meri moi de unt, și tu nebună fericită umplii un tablou cu mine peste tot, eu fundalul, tu cuvintele care mă ajută să desenez.
“Gândul mă lasă să scriu!”