- Mami , mami, pterodactilii nu mușcă, nu-i așa?
- Nu puiule, nu mușcă!
Copilul s-a scărpinat îndelung în cap. Mama și-a suflat nasul într-un șervețel, că o luase guturaiul în plină vară. Pâinea prăjită a sărit din prăjitor și parcă untul începuse deja să transpire la gândul că va fi întins pe feliile calde.
- Da’ tu de unde știi că nu mușcă, mami? a întrebat copilul sorbind din ceaiul de mușețel înnobilat cu multă lămâie, așa ca să nu răcească și el ca mama.
- Nu te teme copile, pterodoctilii nu există?
Copilul și-a privit mama cum îmbălsămează pâinea-n unt. I-ar fi plăcut și nițel magiun. Mama a scos din cămară un borcan de dulceață de caise. Copilului i-au sticlit ochii de bucurie.
- Și dacă nu există, ei nu pot fi luați în calcul? a întrebat copilul uimit.
- Nu, nu pot fi luați în calcul și cu atât mai puțin trebuie să te temi de eventuala lor mușcătură! l-a îmbărbătat mama.
Copilul nu s-a aruncat direct în felia de pâine cu unt și dulceață, ci a coborât sprinten de pe scaunul de bucătărie și a dat fuga la radio. A învârtit butonul și vocea reporterului s-a auzit mai tare. Femeia l-a privit mirată.
- Mamă, a zis copilul revenit la masă, atunci de ce nenea de la radio zice că oamenii care n-au votat conteză? Adică din felia mea de pâine partea pe care n-o mănânc înseamnă c-o mănâncă pterodacticlii care nu există?
Mama a izbucnit în râs când și-a văzut pruncul îndesând toată felia de pâine în gură.
- Nu puiule, n-o mănâncă pterodactilii. Cel mult ciugulesc din ea extratereștrii din capul unora...
Copilul a început să plângă. A adunat toate firimiturile din farfurie, că știa el din desenele animate că extratereștrii nu prea iubesc oamenii.