...felul în care îmi încep diminețile, exact în jurul prânzului: așa ziua îmi pare nesfârșită, chit că timpul nu a încetat el vreodată a-și cere drepturile: îi întind și eu mână de felină parfumată! Acum când din nou îmi sunt cea mai bună prietenă, exclus să fiu altfel cu lumea întreagă! E CEVA ÎN PLUS DINCOLO DE ACEASTĂ FEREASTRĂ, DINCOLO DE FRUNZA-CU-PRAF, DE FOAIA CU SCRIS MĂRUNT ZBURĂTĂCITĂ: E CEVA ÎN PLUS AICI ÎN SPATELE NIMICURILOR! Toate lucrurile astea năucitor de banale, burdușite cu materie și rutină, cu atâta anonimat, de eternități deprinse a exista cu pistolul vremii la tâmplă, aici la discreția primei înjurături, a morții,... ei bine, toate astea sunt de-a dreptul minunate!

Te simt, chiar te văd, așa cum erai odinioară, atunci, îți amintești?, înainte de a te fi cunoscut... O clipă nu-ți trece ție prin minte înaintea mea pe tine să te pui! Înaintea NOASTRĂ! Străluminat de sămânța divină, Dragoste numită, ignori mrejele exteriorului, intri pe o ușă, cel mai probabil de poveste, mă faci să-ți înțeleg moartea făr’ de mine, stropii ce cad fermecați, înălțându-ne într-o Grădină. Când vrăbiile au rouă pe cântec, florile prind a susura ode vieții... (Fac zero barat din clipa fatală...) și-ți țip muzical: să nu te schimbi vreodată! Numai așa putea-vom ține pânza de păianjen argintată dedesubtul Facerii, tainicii complici ai lui Dumnezeu!


Să prind, să țin această Frumusețe, iată Rostul!