Picat în propria mea teorie, mă învârt să aflu un adevăr de voi cunoscut. Am cunoscut misterul „obiectului” și am încercat să îl leg de mine. De câte v-ați dorit un „obiect” foarte mult, dar ceva v-a oprit să nu îl obțineți. Un obiect mic, care nu folosește la prea multe, dar care vă pică perfect pe gust, pe suflet...se potrivește cu ceva din tine.
Sunt unii oameni care îl cumpără, se sacrifică, chiar dacă depășește limitele lor financiare, și pe urmă nu se mai pot bucura de el, li se pare că este ceva banal, „răsuflat”, obișnuit să ai acel „obiect”, și vor ceva nou, ceva ce le place mai mult. Ai avut vreodată un „obiect” care să îți placă la nebunie, să ți-l dorești să îl ai, să faci tot posibilul să îl obții, și, când l-ai obținut să îți placă la nebunie, să îl adori, să îl prețuiești ca și cum nu ar fi al tău? Atunci ești rupt din semința zeilor care te-au creat, și care nu te-au aruncat ca să facă ceva nou, mai bun, mai perfect. Ai întâlnit iubirea pe care o prețuiești în fiecare zi ca și cum nu ar fi a ta, dar este. Ai adorat fiecare părticică din persoana pe care ai cucerit-o cu greu, dar și acum, când îi săruți intimitatea buzelor simți că visezi? Atunci ești un Zeu, pentru că ai găsit iubirea fără de moarte, ai găsit cel mai de preț „obiect” al vieții. Iubirea ta mă face zeu și numai tu poți fi zeița mea, doar tu ai „obiectul” numit iubire, răpit din inima mea.