Încet cu încet înnoți contra fluxului,
Asculți bătăile pulsului,dar deja ai murit,
Ai închis ochii pe veci,și crezi că ești fericit,
Te trezești,ești confuz,
Nu mai știi ce e cu tine,accepți abuz din partea ta opusă a gîndului tău veșnic visător,
Închis în lumea din sine crezînd că așa e mai bine,
Te mîngîie soarele dimineața,
Iar gîndul stă programt la întuneric în ceață,
Din care nu poți să ieși,mereu te dezamăgești,
Fiind veșnic combatant în cercul din tine,
Nu poți ieși din circuit,ești controlat de propria prostie,
Și anume mîndria noastră care de fapt ne calcă în picioare,
Te doare tare atunci cînd ți se fură dragostea sau te dezămăgește încrederea în cineva,
Depui perseverență,în tine,viciile tale se combină la simplu consum,
Mergi pe drum avînd impresia că ești nebun,
Acestea sunt sentimentele de care nimănui nui pasă,
Mergi pe drum văzînd necunoscute fețe,
Cui pasă tu vrei să fii auzit dar nimeni nu te ascultă,
Te rog ascultă!!!Dar lumea parcă este surdo-mută,
De ce a fost să fie așa nu știi nici tu,
Îți zbori creerii cu gîndul,și ești paralizat,
Ca o bătrînică la pat,ce îți șoptește ceva disperat,
Prea tîrziu ai realizat că n-ai ascultat.
Te asculți doar pe tine ca și fiecare dintre noi,
Cînd vrei să asculți pe cineva te prefaci în noroi,
Te doare inima de suferință,nimeni nu te alină,
Rămîi simplă ființă,privită cu umilință,
Vrei să faci bine cuiva dar nu te acceptă,
Din simplu fapt că nu mai au încredere,
Oameni între oameni,
Și totul se rezultă la ură și nedorință,
De a fi fericite aceste ființe,ce se consumă pe gratis,
Totul devine o apatie,comunicînd între noi dar în suflete fiind singuri,
Ne bucurăm de minciuni,pe cînd adevărul provoacă riduri,
Să fii sigur pe tine nu poți,cînd ești lovit în spate e dureros,
Am fost lovit și eu dar accept ideea că oamenii sunt ființe imperfecte,
Judecăm cu toții,dar multe gînduri sunt incorecte,
Ceea ce credem că e bine de fapt e rău,
Vrem să fim corecți ca pe urmă să ajungem la Dumnezeu,
El ne-a refuzat văzîndune disperați,am rămas singuri in sferă
Ne mișcăm haotic și nedumeriți pe această terră,
Probabilitatea zilei de mîine atîrnă pe un fir de ață,
De care toți se agață,la un timp ea se va rupe,
Și va rîmîne gol acest pămînt,fix ca și ale noastre suflete.