L-am intalnit intr-o gara de provincie(ce straniu suna provincie, intotdeauna cand folosesc acest cuvant ma gandesc la o provincie romana), in August cand, gandurile se impotmolesc in asfaltul incins.
Statea la umbra unui nuc, in fata lui pe o lada de banane intoarsa erau cateva frunze de nuc si monede de 5000.Contrastul dintre argintiul banilor si verdele inecat al frunzelor m-a facut sa ma opresc.
- Nu trebuie sa-mi dai bani, nu asta cersesc eu si nu de la voi.
-Dar ce anume cersesti si de la cine atunci?
-Lumina, spune-mi cum e lumina?
-Imi pare rau dar nu-ti pot spune,e ca si cum ai cere unei pasari sa-ti explice cum zboara.
-Deci cersesti lumina de la El si primesti bani de la noi...
-Asa considerati voi oamenii sa va aratati mila, iar eu stau aici pentru ca-mi plac oamenii.
-Bine atunci dar cu banii ce faci?
-Ii strang, vreau sa plec acolo de unde vi tu.
-Cum stii tu de unde vin eu?
-Mirosi a mare!
-Insemna ca ceilalti oameni care trec prin gara asta miros cand a ses, cand a munte...
-Da, dar fiecare miroase mai mult sau mai putin, uite ieri a trecut o fata care mirosea a cirese.
-Poate avea un cos cu cirese.
- Nu, nu avea. Asa mirosea pielea ei.

-Deci vrei sa vezi marea,de ce?
-Sa o simt, ating,gust.
-Scuza-ma!

M-am intors peste cateva minute.
-Uite ai aici un bilet spre Constanta,crezi ca te descurci?
-Da ma ajuta oamenii, dar de ce faci asta?
-Nu stiu nici eu asa mi-a venit.
-Poate ne mai intalnim.
- Poate desi ma indoiesc,eu am sa lipsesc mai mult.

Ne-am intalnit mai repede decat crezusem eu.
L-au scos valurile pe plaja peste doua zile,aceiasi camasa albastra de bumbac aceiasi pantaloni crem de in. Algele verzi lasau reflexe argintii in parul lui negru.De data asta avea ochii larg deschisi...Imi place sa cred ca primise lumina.In mana stanga inca mai strangea o meduza.