Când eram tineri
copacii erau mai înalți
dragostea nu se ambala în PET și minciuna o striveam sub călcâie
ne povesteam viața și ne împrumutam durerile maligne unul altuia
fiecare clipă era un carnaval fără măști iar noi simple gradații ale timpului
îngeri erau doar cei pictați de Caravaggio
desculți și zdrențăroși
rătăcind prin taverne
materia se reducea la cuvintele de neînțeles șoptite după o noapte de dragoste și trimiteam lungi cărți poștale
din baie
de la băcănie
din tramvai sau de la policlinică
fără autocorrect
italice sau bolduiri ale sentimentelor
cu colțurile cuvintelor pilite și riguroși cu bastonașul lui a
scrisori către niciunde
doar pentru a vedea dacă pământul e rotund
încheiam cu acel imperativ inemoțional
aproape ordin de front
nu mi te depărta!
și alergam către prima cutie poștală amplasată în praful unui drum care nu ducea nicăieri

eram datori vânduți timpului și căutam disperați o clinică pentru chirurgia liniilor din palmă