Am atins oameni săptămâna asta Cu mâna şi cu ochii, ca un foc de zahăr în pahar Un dans senin şi tandru pe spatele lor Le dau ce simt eu că le trebuie, nu ce vor. Dar oare ce simt eu este proiecție, o narativă construită să mă protejeze, ființă-porumbel slabă, turtită, oare este mai bine să-mi țin gura, să nu le pun nicio'ntrebare, să le dau ce zic ei că vor? Cică iar sunt în cap şi tre' să corp, (Ce dualism cretin!) (Fiecare întrebare doare.) Păi simt când sunt un şarpe fin, fatal şi-mbrățişez bărbați moi, goi, timizi, sălbatici, protectori. Dar ce zic ei că vor e tot aşa o narativă construită-n capul lor. Eu dau şi văd cu ochiul pe unde pāşesc.