Cu ochii injectați de ceară
Și cu feștile-nloc de iris
Să vă strivească trenul mâna rară
Cu care dați.

Și tălpile de smoală să vă fie
Și soare mult și plin de rotocoale
Pe gheață să nu vă puteți menține
Ci doar pe spate să cădeți.

Și părul lung, în bucle dese,
Să iasă de pe toată pielea
Ca să nu vă vadă nimeni
Privirea ce plânge-acum cu ceară.