Auzi, mi-s cunoscuți ochii tăi in marea de oaze .. sunt mai rumeni așa, mai străvezii prin emoțiile lor violente, mai impunători. Ești oaza mea în seara aceasta..și-n dimineata de după, și-n amiaza de mâine. I-aș strapunge, i-aș înlăcrima, dar îmi par pierduți când sunt tulburi. Eu îi prefer hotărâți, indreptați spre deșertăciunea mea. Un amestec de candoare si prospețime vagă tresar in fiecare moment când te încrunți, când te strâmbi, când zâmbești. Tu, care hilizești timid pe sub pleoape, care-mi aduci la iveală tinerețea-mi incă înfloritoare...
Cad lalele imprejur, cad in nesperanță și tu nu pari a suferi, eternă stană de piatră. S-au ofilit florile de cais, au plecat in neștirea lor, tu n-ai clintit o secundă. Te mângâi cu petale albe de liliac, mimezi un chicot stângaci și-ți apleci ochii, suavă nepăsatoare..