chipul tău
undă căzând pe zenit
mâna mea
arc în atonie
îmbrățișarea
vis de ambră la reflux
ore secvențiale
îmi acoperă pleoapele
te sărut cu ultimul cuvânt
al penumbrei
suntem doi proscriși
doi călători printre fotograme
ale mareelor
te cuprind din nou cu brațe inerte
semne în acvaforte
am trupul voal de lună
încrustat în parfumul tău
și ne strângem pe un val de sunete
cu inima rostind descântec de piatră.