Mi-e sufletul o torță ce-și arde crunt amarul,
Înaintând prin umbre să-și mântuie hotarul.
Împovărat cu-o soartă, se-mbracă în speranțe
Și întețind lumina, purcede-ncet prin viață.
Când drumul îl răpune și-i îngenunche firea,
Se uită tot - nainte spre a-și împlini menirea.
Sunt lutul plămădit de dragostea divină,
Ce-n mine a oglindit - iubirea Sa deplină.
Sunt al naturii odor, din seva ei iau viață,
Chiar de sunt muritor, sublimul ei ma-nalță.
Sunt sufletul ce-și poartă prin viață trupul dat,
Spre-a fi călit de soartă, spre-a fi …iluminat.