Aducând nori negri, de ploaie,
parcă din senin se stârnește,
totu-n calea-i se apleacă și se-ndoaie,
țărâna de pe drum o răscolește.

Se ambiționează și ia pe sus,
tot ce-n calea lui găsește,
tot ce-n ordine credeam c-am pus,
sub suflarea lui se prăbușește.

Din pomi spulberă frunze și spulberă flori
și rupe crengile în agonie,
duce cu el liniștea ce de atâtea ori,
precede furtuna ce o să vie.

Cu el toate de acuma sunt,
numai speranțe spulberate-n vânt.