Când plecam noaptea la secerat,
în car tata mă culca încă din obor,
vedeam tot cerul bogat înstelat,
ce îmi veghea somnul odihnitor.

În miezul nopții carul mă legăna,
tras în pas agale de boi,
ca zorii să ne prindă întotdeauna,
în locul care ne aștepta pe noi.

Călătoria aș fi vrut să nu se termine,
să dureze de s-ar putea o eternitate,
dar mereu există și un mâine,
cu treburi mereu neterminate.

Doar pe mine mă aștepta lanul auriu,
să călătoresc dormind, noaptea târziu.