agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


Vizionări: 88 .



Ella, hermosa de locura
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [armaghedon ]

2025-11-01  | [Acest text ar trebui citit în espanol]    | 




Mira…
no sé cómo carajo decir esto sin sonar imbécil,
pero esa mujer…
esa mujer es una maldición con labios.
Es heroína con brillo,
es poesía escrita en la pared de un baño
a las tres de la mañana, con un bolígrafo robado y el alma rota.

Cuando entra...
el aire cambia, hermano.
El tiempo la mira como si fuera una bomba a punto de estallar.
Los chicos callan.
Los vasos sudan.
Y yo…
yo solo la miro,
como un idiota,
como frente a un altar que te insulta bonito.

Tiene esos ojos que te mezclan los pensamientos
con una cucharita dentro del cráneo.
Sonríe, y ya está —
te da vergüenza hasta estar vivo.
Se te escurre la hombría por el bolsillo
y te queda solo un suspiro largo y torpe.

Cuando habla…
hermano, algo se rompe por dentro.
Es cálida, es dulce,
pero tiene ese sabor amargo del trago tomado directo de la botella.
Te dan ganas de besarla
y de pedirle que te destruya,
pero despacio.

¿Yo?
Ella me dejó hecho mierda.
Me abrió como una cerveza tibia
y me bebió,
con espuma y todo.
Me robó la calma,
me quitó el sueño,
y me dejó una fiebre sin cura.

¿Y qué le dices, ah?
¿Que te mata bonito?
¿Que su piel debería ser ilegal?
¿Que te hace querer llorar y reír al mismo tiempo?

Cuando te toca...
sientes cómo se te prende la carne.
Se te corta el aire,
los pensamientos se te apagan,
y solo sabes respirar —
mal, lento,
como un animal herido.

Ella no te ama, hermano.
Ella te escribe.
Con carmín en el espejo,
con lágrimas, con saliva, con verdades que duelen.
Y tú la dejas.
La dejas pisarte el corazón con los tacones,
porque suena bien.
Suena… a música.

Y cuando se va…
te quedas contigo mismo.
Con el vacío que arde.
Y dices entre dientes:
“puta madre...
valió la pena.”

Sí...
valió la pena.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!