Prin depărtări de dor aprins,
Când lumea-n jur nu m-a cuprins,
Tu, printre lacrimi ce se sting,
Din nou spre mine ai întins.

Și dorul iar ne prinde-n brațe,
De dragul nostru neînfrânt,
E dulce dor de-a fi acasă,
În vis te chem, în gând te cânt.

În seara crengilor plecate,
Când sufletul mi-e arzător,
Sub ploaia blândă și curată,
Te-ntorci din nou, iubitul dor.

Și stelele vor cădea-n taină,
Să lumineze drumul meu,
Cu raze moi și dulci de haină,
În ochii tăi căprui, mereu.

Iar ploaia blând s-a potolit,
Și sufletul mi l-ai trezit,
Acum, sub cer și sub mireasmă,
Tu – mire, eu – a ta mireasă.