|
agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
|
|
| |||||
| Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
agonia ![]()
■ Mama casă Contact |
Comentariile membrilor
Vizionări: 2
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2026-02-28 | | Se lasă serile în Toledo și peste Gura Humorului, umbrele își caută numele pierdut, și tu, Ester, crești din prafuri vechi, din vitralii sfărâmate de timp, dintr-o vară care ar fi putut să nu se termine niciodată. Părul tău e o pânză arsă de soare, un alfabet uitat pe malul Moldovei, un trup subțire ca linia dintre vis și regret, și când întorci chipul spre mine cărțile sfinte își îngroapă literele în nisip. N-am avut-o pe Ester, cum n-ai vântul când îți mângâie tâmpla, cum n-ai marea când te-nfigi în ea, cum n-ai ochii aceia verzi care s-au închis fără să-ți mai spună niciodată „rămâi.” Pe trotuarele pustii, între vitrinele oarbe, ne sărutam cu disperarea unui oraș sub asediu, și trupul tău era o rugăciune scrisă pe pergament ars de iulie. Apoi ai plecat. Nu cu pași, nu cu valize, ci ca și cum ai fi fost doar o fotografie dintr-un album găsit într-un anticariat evreiesc. Și eu, în Gura Humorului, îți scriam scrisori către un zid al plângerii personal, dar hârtia mea n-a știut niciodată să ajungă la Haifa. Acum e tăcere. Tăcerea unei rachete care cade fără explozie, tăcerea unui nume rostit la radio, tăcerea unui om care umblă prin casă și își repetă singur: "Hevel havolim, hakol hevel."
|
||||||||
|
|
|
|
|
|
|
|
|||
| Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate