Vreau să-mi fii Totul și Nimic.
Simultan, din ambele câte un pic.
+++

Nu te aud, când strigi eu privesc în gol,
Dar nu te detest îndeajuns
Ca să nu îți ascult tăcerea.
Ei îi ghicesc bătăile după nuanțele-ți răsfrânte în privire,
Totul se propagă dintr-un clopot captiv al tău
Lângă care mă refugiez uneori când nu mă vezi.
Îi spionez ecoul și-l traduc în emoții,
Neînțelese altfel din vorbele-ți insipide.
Nu-mi mulțumi teatral, caută mai bine
Să nu se lase praful
Și să mă silești s-ascult doar liniștea din tăcere,
Căci al tău clopot necesită neliniște si durere.
Nu cunosc remediu pentru bezna din neant;
Știu doar să te părăsesc într-un zbor surd,
Să plec către alte goluri pline cu povești,
Repetând mereu: În zadar strigi, inutil zâmbești.

Roagă-te ca vântul să nu-mi ardă aripile.