Zid impur ce se mulează cam perfid, moftului meu,
Echilibrul și-armonia-n semicerc sau în careu.
Fum se zbate-n mâna dreaptă, în plămâni, el vrea să iasă,
Mă inspir și-apoi expir, renegând iar marea masă.
Acrul gust ce-n pori trăiește se revarsă-n gândul plat,
Valuri mii izbesc tăcerea într-un strigăt înfuriat.
Sunetul îmi zgârie zidul, îl simte neprimitor,
Dintr-o parte-ntr-alta zboară conturând un vag ecou.
Și prostimea se răscoală, ținta lor e spațiul meu,
Ignoranța insistentă-și frânge coarnele-n careu.
Printre crăpături străbat chipuri verzi de indivizi,
Se strecoară pe retină dând imagini de hibrizi.
Un coșmar în miez de zi mă sufocă și înghit
Plumb, tutun și alte cele în căderea mea în vid.
“Ploaie de fluturi
Haine de toamnă
Și soarele-i zmeu“
Glas ce murmură timid.