Pe drumuri să colinzi în van
Ti-e hărăzit, Mihai Bogdan!
Livid și-amar, un biet păstor,
Și-n suflet trecătorilor,
Să răscolești cătînd cărbune,
Doar s-o ivi acea minune,
Doar s-o ivi acea minune…

Să cați în van, Mihai Bogdan
Clipă cu clipă, an de an,
Tu nu mai poți să stîrnești focul!
Tu inimii i-ai vîndut locul
Cărbunelui. De-atatea patimi,
Ai plîns pe el prea multe lacrimi…

Neputincios încerci acum,
Mi-hai Bog-dan, păs-tor ne-bun!
Ce-ai adunat fără de scrupul,
Începe să-ți mănînce trupul.
Și crud și trist, în cunostință,
Simți cum te pierzi – ființă cu ființă…

Þi s-a ivit acea minune,
Dar n-a rămas decît cărbune.