Te-am întâlnit zâmbind în sfere albastre,
Cu sobre ziduri și porți prea ferecate,
Unde domneau eterne, reci, grăbite astre,
Ce ti-au închis pe veci menirea în cetate.



Mă-ndepărtam cu greu de-a ta privire,
Punând în cuiul ascuțit pe “a iubi”
Și repetam îngenuncheată, în neștire,
Că n-am sa pot să-l ascund pe “a trăi”.



Am să așez pe rug și ultima speranță,
O voi privi senin și trist cum moare,
Apoi îmi voi împinge sufletu-n vacanță
Și-l voi ruga sa-ngroape tot ce doare.