nici o toamnă nu va fi mai tristă
ca toamna-n care tu m-ai părăsit
să curăț frunzele murdare cu-o batistă,
să sorb omătul negru și cumplit.

din ore mi se varsă lacrimi lungi
iar dulcele parfum al tău mă-neacă
iar timpu-mi pare tot mai greu s-ajungi
și gândurile tot mai greu să treacă…

eu voi acum în liniștea nocturnă
să mă strecor din cameră afară
și să mă rătăcesc.