În jurul meu,parcă nu e nimic,
și totuși e ceva,
de care mă împiedic.
Ceva, care parcă n-ar fi nimic,
dar care mi se așează pic cu pic în cale.

Apare, când deloc nu-i duc lipsa.
Dispare, cand parcă nu aș fi de acord cu eclipsa.
Încearcă mereu, să mă scoată din fire,
să-mi stoarcă și ultima vlagă,
și ultimul strop de gândire.

Mă gândesc, că nu merită atenție,
și ocolesc tot ce-i rea intenție.

Încerc să trec,
Mă-mpiedic tăcând,
simt lacrimi plăpânde-nlauntru-mi curgând,
dar inima, parcă-mi șoptește in grabă,
"Vezi-ți de treabă. Vezi-ți de treabă.
Lasă, nimicul e tot nimic,
fie că-i mare, fie că-i mic."