Salonul e pustiu
Și langă geam e-o masă,
Clădirea-ntreagă e-un sicriu
E doar stapâna acasă.

Pe marmura lucioasă
Desculță ea se plimbă
Privirea ei curioasă
Salonul îl colindă.

Ea trece ca o șoaptă
În rochia-i cea fină
Iar masa o așteaptă
Să-și ia târzia cină.

Secundă de secundă
Picioarele-i sunt reci
Iar fața ei plăpandă
O scaldă lacrimi seci.

Când somnoros rasună,
Gingașul clopotel
În liniște se-aesază
la masa de oțel.

Mâncarea-i neatinsă
Și-n vraja lumânării
Copila e cuprinsă
De-abismul depărtării.

Paharu-i dus la gură
Și dânsa gustă vinul
De marginea lui dură
S-a imprimat suspinul.

Și s-a tăiat la buze
Șervetu-i plin de sânge
În strigătul de frunze
Genunchii-n brațe-i strânge.

De s-a golit paharul
Să-ți toarne ...nu e cine!
E albă precum varul
Puterea n-o mai ține.

Spre a nopții încântare
Se întinde-n baldachin
Iar lunga-i așteptare
S-a transformat în chin.

Afară însă nimeni nu-i
Iar medicul nu vine
Doar rezele la patu-i
Sosit-au să se-nchine.

N-aștepți decât pe tine
Din vis să te trezești
Lași amorțeala să domine
Te-ntrebi azi cine ești.

Þi-ai blestemat întreaga viață
Þi-ai înfruntat destinul
De te-ai ascuns în fortareață
Și-acum îți bei veninul.

În timp pierdut-ai rostul
Să sinți, să îți dorești
Mormânt îți e colosul
Și viața ce-o traiești.

Acesta-i universul tău
E rai și paradis
Chiar de îmi pare mie rău
De noaptea-n care te-ai închis.

No poți și poate nici nu vrei
De oameni să te-apropi
Căci tu,copilă,-n anii grei
De multe ori închis-ai ochii.

Și cum se face că ți-e dor?
Sau poate ai uitat?
Tu,singură la lumea lor
Demult ai renunțat.

Precum dânșiii tu nu ești
Și nici nu ai să fii
Poți numele să le rostești
Ai voie ai privi.

De aceasta crudă întâmplare
Doar tu,copilă,eși de vină
Nu vezi portița de scăpare
Cupa e mult prea plină.

Și când abia adormi
Îți bat în geam magnolii
Nu vrei din pat să te cobori
Dar trează te prind zorii.

La unii-ncepe ziua
A ta s-a încheiat
Aștepți să vină noaptea
Să termini de visat.