Ca orice tînăr de perspectivă, Gelu Diaconu (43 ani) s-a gîndit, într-un sfîrșit, să debuteze. Mai avea nițel și-l ajungea pe Arghezi așa că îi urez aceeași ascensiune, deși registrul scrierilor celor doi diferă complet. Lansat pe site ca poet, cu memorabilul poem “Mircea Cărtărescu pe bonuri”, titlu care a dat un șut în fund ratingului autorului, Gelu Diaconu debutează cu proză: “FABIAN”, roman, editura Marineasa, Timișoara, 2006 – aburindă, abia ieșită din tipografie.
Înainte de alte opinări subiective, autorul îmi este la suflet, spun pe șleau: cred în acest roman. La o adică de ce nu aș crede?. Semnatarul are organ pentru proză în aceeași măsură ca pentru poezie. O dihotomie rezolvată ireductbil de Ismail Kadare, la Neptun, acum doi trei ani: “orice poet serios la 50 de ani se apucă de proză”. Deși nu are 50, ceea ce îi urăm să împlinească cît mai tîrziu și cît mai relaxat, Gelu Diaconu este apt să întrunească bivalența neapărat necesară unui prozator: experiența (care poate fi tălmăcită, de eu sunt tînăr!, și în puterea de a analiza faptele, de a le recunoaște ca fiind literare) și migala detaliului, maturitatea scriiturii relevată de un celebru dicton universal aplicabil “mîna unui prozator se vede în puterea detaliului”
Romanul, ușor autobiografic este gurgitabil. Realismul, deși eroul este de factură romantică, te ține lîngă op. Ceea ce este, clar, de bine.
Amănunte despre lansările ce vor urma – unde? & cînd? – vor fi dezvăluite de autor, ele fiind încă în schimbare.
Pînă la lansare, abia aștept, spor la muncă debutantule!