Atât de brutală e când ne tăvălește simțurile; Ideea de Frumos nu e pur-și-simplu, e grotescă.

Am putea să ne învăluim in tăcere și negru sumbru, am putea să atingem așaaaa delicat și simplu oamenii, lucrurile.
Am putea, anesteziați fiind, sa pășim prin viață ș'amor cu inocență, cu acea candoare a descompunerii.
Dar nu o facem.

Hâdă, Ideea de Frumos ne răscolește, ne poartă prin cuvinte amețitoare și țipăm fericiti, ostentativ: mai multă artă! mai multă!
Detest Frumosul pentru că nu poate sa moară, pentru că nu este efemer și nu poate fi contrazis.
Lumină, axe străbătând trupuri, îngreunându-le, Frumosul ne dăruiește lumea ca pe-o curvă, privind-o doar.
Subtil in mijloace, grosolan in fapte.

De aceea, îngerii care nu L-au ales pe El, preferând frumosul ascuns, întunecat, orb, luciferic, i-a pedepsit să se ascundă veșnic în oameni și porci, printre trăiri violente, carne cu parfum bizar, înțepător și împotrivire cruntă fată de Nimic!
Oribil!

Când nimicul capătă chip, când tăcerea capătă sunet, omul ca [Om] este posedat de Ideea de Frumos și moare născandu-se.
Rămân însă rămășițe din încremenirea trecută in exaltare estetică, acelea produc nostalgie, durere și le innăbușim glasul cu mai multă Idee de Frumos și Dumnezeu.

Vom plăti pentru asta!