Ce dacă vin din nord,
dinspre fiorduri înghețate,
cu peștii de lumină-n urmă,
– alai de nuntă –
(reciful umed al cununii…)

Ce dacă păsări albe,
cu aripi frânte
caut
în umbra leneșă a lunii…

Ce dacă fluturi orbi
am mângâiat,
tăindu-le pe veci plutirea mâinii…

Ce dacă praful cosmic,
leac mi-a fost
cu gustul alb-trandafiriu,
ca sânul mumii…
…………………………

ÃŽn cuib de nori,
când clopote de-argint
lovite-ncet a sărbătoare,
șopti-vor Lunii
vestea
c-ar ecloza noi catedrale
cu îngeri triști
și sfinți bolnavi
cu nimbul stins,
mărturisi-voi pe Altarul lumii,
cu mâinile împreunate-a rugăciune
că-s fan al tău.

Tu, omule,
să știi,
că ești a universului
minune!