Motto: " Frumusețea locuiește în inimi... " ( Eugen Ionescu )

Introducere.

Orice aspect al manifestării poate fi privit din perspective diferite, în funcție de poziția celui care urmărește să realizeze acest demers. Prin urmare, lumea, în ansamblu, nu este altceva decât o alăturare de miliarde de microuniversuri care, în mod paradoxal, fac mai mult decât simpla lor însumare aritmetică. Paradoxul e doar aparent, întrucât, în acest caz, intervine procesul tainic al unificării contrariilor, care generează fenomene de translație pe niveluri superioare de conștiință.

Primul comentariu ( din perspectiva omului ignorant ).

Piesa nici măcar nu merită să fie citită sau văzută. Nu are niciun conținut, iar forma în care este redată nu reușește să ascundă goliciunea textului. Despre autor, se poate afirma faptul că are o înclinație evidentă spre aspectele întunecate ale firii umane.

Al doilea comentariu ( din perspectiva intelectualului ).

Este o piesă foarte interesantă care ridică multe semne de întrebare. În primul rând, cine sunt Bătrânul și Bătrâna ? Dar celelalte personaje invizibile,sau oratorul ? Care este semnificația sinuciderii prin înec ? Nu sunt, oare, Bătrânul și Bătrâna , două minți umane obișnuite dominate de puhoaie de gânduri, unele sublime, altele nefaste, care se luptă pentru supremație ? Personajele invizibile nu sunt tocmai aceste gânduri pe care le poftim în mintea noastră, le oferim condiții să se dezvolte ( le așezăm confortabil pe scaun ) sau, dimpotrivă, le lăsăm să obosească ținându-le în picioare și diminuându-le, astfel, forța ? Dar Oratorul ? De ce este el atât de așteptat și considerat salvatorul celor două personaje centrale ?

Al treilea comentariu ( din perspectiva înțeleptului ).

Eugen Ionescu surprinde, într-un mod genial, întregul proces de transformare lăuntrică a ființei umane, cu angoasele ei, cu clipele de exaltare, de revenire la trăiri confuze, cu întrebări ce își găsesc doar parțial răspunsul, cu momente de criză, dar și de luciditate și de străfulgerări iluminatorii. E, într-adevăr, descrisă cărarea îngustă și plină de primejdii pe care orice căutător al Adevărului trebuie să o străbată pentru a ajunge acolo de unde, de fapt, nu a lipsit niciodată. Cât despre Bătrân și Bătrână, se poate spune că sunt două fațete ale aceluiași ego, două personaje simbolice care ar putea fi, la fel de bine, mult mai numeroase, știut fiind faptul că ego-ul dispune de infinite măști pe care le poate afișa în funcție de împrejurări. Oratorul e surd și mut pentru lumea eului efemer, fiind, de fapt, primul centru adevărat al ființei - SUFLETUL - care dizolvă, prin înec, impuritățile minții în apa Iubirii...

Cluj-Napoca, 21 februarie 2005