Trăim vremuri interesante. E criză. Totul ni se trage de la americani. Umblă vorba că au încetat să mai cumpere case. Pe urmă, niște șmecheri care se jucau de-a alba neagra pe Wall Street au tras niște tunuri financiare nesimțite și acum toată tărășenia a ieșit la suprafață și se duce dracului lumea. Se închid băncile. Leul se depreciază. Rușii au tăiat macaroana spre Europa. Giganții auto își sistează producția. Se închid fabrici. Clasa muncitoare e trimisă să vegeteze acasă. Israelul atacă Gaza. Băselu’ a făcut-o lată și s-a aliat cu dușmanul de clasă, PSD, cu tot cu soluția imorală. Nuți Udrea, cu tot cu craci și decolteu, a fost pusă în fruntea turismului și de acolo șefă peste apărarea antitero. Planeta continuă să se supraîncălzească.
Vă spun eu, vine apocalipsa. E ca un vis devenit realitate. Și în acest vis, vorba lui Tyler Durden, „vânezi elani în pădurile din jurul Centrului Rockefeler, porți haine de piele care te vor ține tot restul vieții, te cațeri pe vinele de iederă care înfășoară Sears Tower, iar când te uți în jos, vezi figurine minuscule care pisează porumb, care pun la uscat vânatul prins pe una dintre benzile unei autostrăzi abandonate”. Sfârșitul civilizației în toată splendoarea unei utopii a întoarcerii la natură. Iar dacă ai cu adevărat imaginație, poți să mergi cu visarea și mai departe și lași baltă elanii și tot restul regnului animal, cu exemplare prea puține și prea agile pentru a fi doborâte de omul modern, puhav și infirm, care în nevolnicia sa apelează la ultima resursă culturală care îi mai poate asigura supraviețuirea: canibalismul.
Așa că în visul meu ești un boschetar îmbrăcat ca atare, alergând prin pădurile din jurul Palatului Cotroceni, ori Victoria, ori Malaxa, pe urmele unui politruc pachidermic cu plămânii sufocați de tabagism și venele înfundate de arteroscleroză, agitând deasupra capului în chip de secure a războiului stâlpul unui indicator de circulație smuls în grabă dintr-o intersecție din București congestionată de vehicule abandonate, trăznindu-l taman în creștet pe găozar cu tabla indicatoare hexagonală pe care scrie mare și crăcănat, alb pe roșu, STOP. Adică, oprește! Mai apoi, învelit cu pielea Armani a hodorogului, te vei încălzi la un foc de canapele, tolănit, cu burta plină după festinul în care ai uitat cu totul de carnea flască și ațoasă, îmbibată de grăsimea râncedă, delectându-te cu satisfacția morală a lucrului bine făcut. Am mai răpus unul. Încă un pas spre exterminarea totală.