Am zile si zile. Senine, inorate, ploioase. Vesele, triste, ingandurate. Le fac insa snur si le pun la gat. Ma distrez uneori pe seama lor si ele imi bat obrazul. Atunci ma sesizez si ma penalizez. Ma inchid in mine si le las sa curga, fara sa le mai dau importanta.
Ele insa vin dupa mine, ma cauta. Caci asa cum sunt eu, chiar si cand rad de ele, tot le sunt draga. Ca le vorbesc si le descant. Nu toata lumea le da importanta pe care eu le-o acord. Eu respect doamnele, si cum «ziua» este o substanta feminina, unica si palpabila, ma plec cu duiosie.
As vrea uneori sa devina si ele mai darnice. Imi dau doar 24. As fi vrut mai multe. Ore, ore si iar ore. Nu am niciodata timp sa termin ce-am inceput. Suntem prietene, asa cred. O sa le rog sa-mi mai prelungeasca ziua, doar pentru mine. Si nu mereu. Doar atunci cand am nevoie. Nu se poate sa ma lase la greu. Si le voi fi recunoscatoare. Le voi sadi cunune si inalta troite. Doar sa-mi lase timpul de partea mea. Si nu mereu. Doar atunci cand am nevoie…