Am citit ,,Desculț" de Zaharia Stancu în urmă cu peste douăzeci de ani. Cu mare încântare am parcurs acele pagini, din scoarță-n scoarță; și nu numai odată. Pe mine însumi m-a uimit fascinația pe care stilul acelui scriitor mi-o producea. Punctul folosit atât de des era secretul. Fiecare cuvânt era subliniat parcă, primind o greutate materială prin pauza de respirație pe care o primea datorită punctului ce îl urma. Am citit mai târziu, cu același efect, o carte de cu totul alt gen : ,,Mass media și mediul invizibil" de Marshall McLuhan. De data aceasta , rolul punctului era suplinit de o filă albă.
Poemul dramatic ce reflectă culesul strugurilor m-a făcut să reflectez că întreg romanul ar putea fi receptat ca un imn scris în duritatea rocii, dacă rândurile ar fi întrerupte, așa cum sugerează punctuația. Modul sacadat de respirație pe care îl impune prin tehnica lui acel text ține cu adevărat cititorul cu sufletul la gură.
Stilul literar este un vehicul menit să transporte mesajul scriitorului spre cititori și prezintă o oarecare rigiditate prin regulile sale. Un scriitor cu un suflet ,,diform" își caută veștmântul cel mai potrivit pentru gândurile și trăirile pe care le are de împărtășit, iar dacă nu-l găsește, face adaptări numite inovații literare. Cocoșatului nu i se cere să-și taie cocoașa la croitor, ci i se ia măsura cocoașei.