La o emisiune de acum cateva zile, singurul invitat tuna impotriva sistemului bancar roman si, deviind spre primarii loviti de aceeasi stare de apatie generala in care intram fiecare dintre noi cand privim stirile interne sau emisiunile politice, cerea reactii din partea romanilor la cuvintele carmacilor tarii, intodeauna adevaruri pentru puterea legislativa insa corect resimtite ca minciuni de catre noi care ne mai- unii pierdem, altii ne consumam- inca timpul ascultandu-i. In tot acest timp, in partea inferioara a ecranului, destinata benzii rulante a mesajelor, foarte multi cereau "inceperea unei revolutii in toata regula".
Acum putin timp, un reputat jurnalist roman, afirma cu afect, ca "romanii au ajuns sa nu mai aiba nici o reactie" in fata demagogilor "la patru ace", repetand blazati aceleasi cuvinte, invatate de acum ca pe poezie- caci repetitia este mama invataturii- cat sunt ei de nevinovati, sau ca sunt angrenati intr-o masinatiune politica, sau ca acuzarile sunt izvorul unei "fabricatii"...
Fara sa doresc a contrazice, am totusi o alta parere. Oamenii reactioneaza la toate acestea continuandu-si rutina si atat. Si iata o alta dilema a comunitatii noastre. Privim, acultam, si din nou inselati si umiliti, nu schimbam, ci pastram intacte moravurile zambind ironic, acel "Castigat ridendo mores" parandu-mi mai actual ca niciodata, fir-ar sa fie!
Cat despre revolutia ceruta de acei oameni, va trebui sa fie o revolutie in gandire, o schimbare a mentalitatii ramasa stinghera fara lesa totalitarista, fiind de acum absolut necesara aflarea unei identitati nationale, evitand astfel inclestarea furiei umane.
Cum bine spunea Nietzsche: " Si ceea ce numiti voi lume, trebuie sa incepeti s-o creati; gandirea vostra, imaginatia voastra, vointa vostra, dragostea vostra trebuie sa devina aceasta lume".