SUNT MOARÃ ȘI EU....
Și ochii.
Ochii lui.
Și-n ei e durere.
Și țipă, și urlă la cer.
Și plânge.
Iar lacrimile udă pământul.
Ce lume ticăloasă!
Nu vede, nu simte durerea.
Apa din noi udă țărâna cea neagră.
Materia noastră hrănește natura.
Și urlă, și țipă.
Și nu mai e timp pentru noi.
S-a dus.
S-a stins.
E moartă. E mort și el.
Sunt moartă și eu.
Dar stai, o speranță
se naște în mine.
Va fi oare bine?

FIINÞA TA MOARE...
E lume.
E mută.
Tăceți! Vă rog!
Nu mai vreau nimic.
Vreau să plâng.
Să fiu acolo.
Cu cine?
Cu tine...
De ce? Pentru cine?
Pentru tine...
Dar ea? Cealaltă e oare acolo cu tine?
În locul meu?
Dar nu-i al meu.
Nu-i așa?
E al ei. E al lor.
E al nimănui.
Și bate, bate, bate...
Ființă. Sub raza de soare.
Ființa ta moare.