Avu impresia că cerul din jurul lui se ridică și coboară și iar se ridică, învăluie exteriorul existenței sale, îl copleșește, îl asimilează, îl anihilează astfel, de unde decade din nou, ca și cum și ca și când totul ar fi fost joacă cu dragostea (lucru departe de a fi adevărat). Își însingură din nou pixul - obiect care nu mai era demult obiect - travestindu-l într-una din iubirile lui reci și ciudate -și ele departe de adevăr. De aici n-ar fi putut să răzbată nici o altă semnificație, doar dragostea lui ciudată, ochii reci și ficși, pașii zburdalnici, nevinovata pieire, ciudata înviere, înălțarea, zborul, căderea...