Visul acesta s-a mai repetat odata. Redundanta lui se lipeste de retina mea iradiandu-mi realitatea cu nelinistea neputincioasa a apusului care se teme ca nu se va putea transforma inca o data in rasarit.Sinceritatea exprimata zgomotos ma intereseaza in plan secund, luciditatea fiind cea care imi acapareaza simturile.Pesimismul este expresia metafizica a luciditatii, iar in acest moment melancolia este o tristete subiectiva fara iesire, care frizeaza evolutia mea.
Momentele cele mai profunde ale vietii mele nu salasluiesc inauntrul meu, ele ma obsedeaza si fug de mine rand pe rand. N-are importanta. In fata necunoscutului, unele din visele mele nu au mai putina semnificatie decat propriile amintiri.Si sufletul meu spre cumplite naufragii isi ia zborul.
Lupta cu ingerul, ce altceva fac eu in zorii visului netrait?…
Aceeasi imagine revine: chipurile apelor sacre par sculptate de olarii amorfelor din epopeile divine.Duhurile zburatoare izolate sunt facute ca o scriitura de flacara.In pofida a tot si a toate, aceasta flacara nu este cea a cadavrelor.Monstrii si eroii din cosmarul meu ard peste un rug de gladiole rosii.Nefiind cel mai credincios om, nascocesc forma zeilor.Pentru ca am constiinta onirica, incep sa sculptez rugaciunea pacatosului resemnat:”invata-ma in vise cum sa fac operele pe care le am in minte!…”
Lumea ar fi putut fi simpla ca cerul si ca marea.Si lupta aceasta nu mai avea sens.Ma incapatanez sa freamat precum un copac desfrunzit in bataia vantului tomnatic si ma trezesc ca sunt in armonie cu cosmosul precum o piatra.Si starea aceasta bolovanoasa ma arunca vulnerabil cand dincolo, cand dincoace de vis.Daca as putea alege, fara discutie mi-ar place sa fiu aceeasi, dar cu dreptul de a pune o conditie genezei: aceea de a ma naste in lumina dinaintea clipei.