Imi privesc fata in oglinda... e jumatate cufundata in intuneric...imi place imaginea creata...ciudata...un aer de mister...si imi aduc aminte...de ultima data cand mi-a fost chipul in intuneric...
Azi, am trecut pe langa cimitir...am vrut sa trec sa te vad...dar n-am putut opri masina...ma durea sufletul, si totusi n-am avut destul curaj...la fel ca atunci...
Oare asa s-a intamplat si cu tine?nu ai putut opri masina?
Acum mi-as fi dorit sa fi avut mai mult curaj, dar n-am putut sa te duc pe ultimul drum...voiam sa mi te amintesc asa cum erai...vesel, mereu intelegator...te iubeam si totusi te-am pierdut.
M-au judecat unii, dar n-am putut sa te privesc desfigurat...acum iti cer sa nu ma judeci tu...si totusi a trecut atata timp si n-am reusit sa te uit, si poate nu o voi face niciodata, e greu..poate daca as fi trecut macar o data pe la mormantul tau...as fi reusit sa imi gasesc alinarea, dar poate ca nu vreau... nu vreau sa te uit...ma doare lipsa ta...
De ziua ta am inchinat un pahar...in cinstea ta...si mi-am adus aminte de alta zi...cand radeam amandoi...si ridicam in cinstea noastra o cupa de sampanie...ciudat nu? Poate ca am gresit si te-am pierdut...si moartea ta a fost pedeapsa...dar oare tu cu ce-ai gresit?...de nu mai esti?...de te-am pierdut?
Ma doare azi ca nu mai vad lumina si-mi place sa stau in intuneric...si totusi... ciudat arata fata mea in intuneric...inima mea e plina de durere...durerea e insa lumina...si totusi...n-am putut opri masina...sa te vad...cu toate astea stii bine ca esti inca viu in sufletul meu