eu nu știu să fiu fericită
mi-a zis într-o noapte
ascunsă după creme și smacuri
neștiind ce se poate trăi mai ușor
îmbrățișarea ori despărțirea

mângai pe pântec fantasma domesticită
într-o amiază de iarnă
îți spun că iubirea te face bun
iar negația e doar invenția minții
ce nu pricepe rostul creatiei

i-au rupt penele
acum nu mai e călăuza nimănui
pielea i s-a lipit iremediabil de suflet
nu pentru pământ a fost iubit
ci datorită cerului
renegat cândva pentru ea

obrajii nemângâiați devin aspri
patul nostru se desface în jumătăți albe
suntem inabili în a fi fericiti
dincolo de geamurile aburite
ce ascund râsete de copii
cerșim căldură prosternându-ne
umbre între stele