durerea mea e pântec de rocă ce-și plânge izvoare secate
e clipa ofilită în miez de primăvară
e bocet de mamă ce-și leagănă copilul trimis devreme sub aripi de înger
durerea mea e miez de suflet sădit pentru a încolți într-un trup de împrumut
și naște și naște
și crește și crește
cu fiecare întrebare cu fiecare nerăspuns
dincolo de dimineți
dincolo de seri
durerea mea e busola ce mă află
pierdut în secunda durerii
fără cercuri fără spirale
fără un punct de sprijin