Papa a murit. Oameni cu expresii șterse trec pe strada din fața casei. Eu îi privesc și, cu un zambet viclean, mă rog să îi plouă. Tot mușuroiul s-ar transforma într-o grămadă dezorganizată; scapă cine poate. Cât de neputincioși suntem. Ne apără doar cerul și puterea de a mai glumi. Deschid televizorul: pe toate posturile oameni cu lacrimi în ochi, cu flori în mâini. Prieten bun acest moșulet ce i-a slujit conducându-i. L-au cunoscut pe acest împărat al crediciosilor. Îi plâng locul dobândit, se tem de lipsa îndrumătorului. Dar el, ca om, cine a fost? Nimeni nu știe să îmi răspundă. Vreau să solidarizez cu mii de suflete îndurerate dar gesturile lor mă îndepărtează. Sunt superficiali și atât. Mâine va fi ales un altul iar surâsul tâmp va domni din nou peste gloată. Stăpâne, nu ne sfâșia.