Cine-i acolo?
Nu mai ciocani atat ca ma dor venele.
De ce nu intri? E deschis.
Aaa... nu ai cheie. Atunci tin sa-ti spun ca-mi pare tare rau. Nu ai cum sa intri ... doar prin ferestre, insa pe alea nu le-am construit inca. Nu, nu lumina asta pe care o vezi acum e o iluzie, vine de la ochii mei cand esti prin preajma.

Ce?! Credeati ca ... numai cladirile se construiesc?
Ei bine nu... Eu ma construiesc necontenit.

Sufletul meu este insusi o creatie arhitecturala, este alcatuit din materiale diferite imbinate pe baza onor reguli pe care nu le cunoasteti, numai arhitectul meu le stie.
Daca ma uit mai bine vad... smaralde, o multime de pietre, uite si o picatura mica de ceara... asta e probabil de la serile in care am vrut sa dau foc la sentimente. Ah! De ce n-am reusit... o sa mai incerc data viitoare, clipa urmatoare. Deocamdata va explicam cum e cu arhitectura constructiei mele.
Brusc mi-a disparut inspiratia. Iar te-ai asezat in lumina.
Uite ce e... mai bine da-ti jos bocancii aia murdari si aseaza-te confortabil pe un fotoliu si asculta-ma cu inima. Poate asa o sa-si aminteasca cineva ca ai mai fost pe aici si anul trecut, si acum doi ani si tot asa de la inceputul lumii. Mi-ai facut o vizita in fiecare inceput de primavara ...asa de curtuazie.
Continuu. E faurita din stanca de munte. Si se mai zicea ca muntele nu poate fi mutat din loc...hm... e aici in mine, pe bucatele, asteptand sa se recreeze, iar, de data asta, sa-si pastreze structura. Stiu ca e inzestrat cu multa rabdare. Doar ... asa ma rasplateste pentru rabdarea si pasiunea pe care am avut-o, la randul meu, cand l-am cucerit asta vara.
Si totusi nu vrei sa pricepi ca stai in lumina. Da stiu... nu-ti plac canapelele, masuta mea de cafea, presul capcana de la intrare.
Te rog pleaca din casa asta... te vei intoarce peste cativa ani... si poate imi vei recunoaste cortul.

(to be continued)