Îmi sună-n tâmple o ultimă melodie.
O melodie a timpurilor noastre prezente și trecute . Îmi e greu! Îmi e greu să-i ascult refrenul, îmi e greu să-mi mișc pașii în ritmul dansului așa cum am facut-o și atunci!
Eram goi, eram atât de goi lipiți unul de altul, încât transpirația trupurilor noastre nu putea să ajungă prea departe.
Se oprea aici, în dreptul sânilor mei, striviți de pieptul tău superb și se usca datorită căldurii ce radia din trupurile noastre.
O frumoasă melodie ce nu-mi dă pace, ce nu-mi lasă simțămintele și mă îndeamnă să trăiesc din amintiri.
Sunt atât de tristă! Sunt atât de goală pe dinăuntru, așa cum erau atunci trupurile noastre.
Mi-ai luat și ce-a din urmă sperață și ai plecat, ai plecat acolo unde, zici tu, locul meu nu este!
Și doare, și oftez, și sufăr după acel timp, după acele trăiri, iar acum, după acel dans, dansat de două trupuri într-o seară pe care eu am numit-o SEARA NOASTRA!