Cum te-ai simti daca sufletul tau ar deveni albie pentru un rau de lava fierbinte si singurul sunet ratacit in intensitatea pustietatii ti-ar fi propiile tipete de durere?Noaptea un calendar de vise si cosmaruri, iar ziua o neincetata prelungire de agonie ingrozitoare?
Daca nu poti sa raspunzi, nu ma judeca.Am simtit mereu ca imi lipseste ceva si nu-ti inchipui de cate ori am batut drumul gandurilor pentru a-l gasi, de cate ori coboram spre maruntaiele pamantului sau ma inaltam in sanul cerului de unde strigand din toata puterea dorintelor mele,asteptam sa ma auda cineva,sa-mi deschida poarta chiar si spre sfarsit.Sa-mi dea o flacara chiar si pentru a ma mistui.Nu vroiam totul ci doar un bob de nimic in stare sa ma faca fericita.
Spui ca nu te vad, ca esti langa mine..Cum as putea cand ochii mei zaresc pana si scheletul unei picaturi de roua abia nascuta pe o floare necunoscuta.Ca vorbesti cu mine si nu te aud,cand iti sorb fiecare cuvintel, il filtrez prin mine, il scald apoi in Marea cea Mare, il usuc pe preafrumosul Soare, il imbratisez cu vantul si-l ascult pe urma in gemetele Universului...
Vroiam sa sculptez muntii,sa numar boabele nisipului din desert, sa ascult ciripitul pasarii din paradis si sa'l traduc apoi in limbajul tacerii zbuciumate.Sa alerg alaturi de Luna pana voi inatalni Soarele...n-am stiut cu care sa incep si m-am gandit sa le fac pe toate..iubindu-te pe tine..
Esti aici dar nu te pot atinge, te privesc dar nu te pot patrunde, te chem din nou si iar din nou..dar se pare ca nici ecoul nu ma mai aude..
Raman doar Eu si ecoul surd...