Ce as fi putut sa fiu acum daca nu stiam sa privesc soarele, luna, stelele, marea...atunci cand tu mi-ai vorbit intaiul cuvant? De ma vei intreba candva iubite nu cred ca as putea sa-ti daruiesc un alt raspuns decat...daca, nu te intalneam, nu stiam cum sa privesc soarele, luna, stelele nici marea, totul era vag, pustiu si fara de culoare. Mi-ai adus soarele si m-a incalzit atunci cand stateam zgribulita in cuibul meu cel de demult, mi-ai adus luna sa-mi vegheze somnul meu agitat; mi-ai daruit o multime de stele si le-ai numit prietenele mele; de-atunci ele m-au inteles, tot ele m-au ascultat. Tot cam de-atunci am invatat sa privesc marea, cu valurile ei spumoase, cu zgomotul acela rupt ca din rai, ce ma alina. Inchideam ochii si ascultam glasul ei cel dulce. Ce frumos spunea! Graia nepasatoare de ce se poate intampla in ziua ce va urma. Iti multumesc tie iubite c-ai adus culoare in viata mea, c-ai adus cantec in cuvintele mele, si mi-ai daruit zambetul de mult uitat!
Tie iti daruiesc totul, visele, zambetul meu, privirea mea si intaiul meu sarut. Ti-aduci aminte? :)