ce simplu e, când nu mai bate vântul... când mergi pe drum știind că punctele cardinale sunt liniștite, nici ele nu mai au nimic de explicat – e doar lumina toamnei, tot mai aproape, pregătită să îți dea ultima îmbrățișare... o vezi cum își deschide brațele, îi adori cerul de pe frunte, așteptarea. totul se micșorează, și pui punct. pe inima ta. pornești reflectorul lăsat de Dumnezeu. rămâi cu visul: chitaristul urcă pe scenă, chitara vibrează de la negru până la roșu, răsaritul e mereu la capătul tunelului, ca să nu doară plecarea...

3 septembrie 2009, 23:56