Inimă,de-o vreme îmi spui că exiști,
mă strîngi ca o gheară
și cum n-ai ochi și lacrimi să plîngi,
faci durerea ta să mă doară.
Cine-i?Spune-mi!Grumazul să-i rup...
Nașterea mă-si de fiară.

Cum,fugi și te-ascunzi?
Dar astea-s povești;
nu vrei să recunoști că-i uzură,
că ești soba iubirilor arse,
înfundată de funingini și zgură.
I-auzi,ți-a luat funinginea foc...
Hai,că asta e bună!

Teracota-i crăpată,
cenușarul e plin,
portița-i căzută-ntr-o rînă...
dar pîn'la urmă,
tu,sobă,
fii bombă,
ce dacă fac un infarct?