pleoape de vatir
lasă umbra să se amestece cu pământul
să crească un om
să taie singurătatea pe măsura unei oglinzi
de mireasă în lemn.
E punctul în care realizezi că îmbrățișările
nu au urmare.


câtă naivitate

să susții că iubirea nu mai este un calendar
e un saros
în care singura eclipsă o mai formează umbra
sânului
sau bucățica aia de zid
din ochiul orbului
când palmele sunt singurele unități de măsură
pe care îngerul de servici nu știe
să le folosească

despărțirile sunt lasoul perfect pentru a ține
laolaltă inimile la locul lor în cuști
și câteva

ore
mai târziu
pleapele
desfac lumina